"Hormoneala"

Cu gandul la anul de scoala ce a trecut,mi-am adus aminte de profesoara mea de franceza,care apropiata fiind de noi,ne vorbea adesea despre noi,despre adolescenti,despre ce simtim sau...credem ca simtim.Asa ne-a spus ea ca ceea ce simtim acum,ce credem noi ca e dragoste adevarata de fapt e "hormoneala".Am fost intrigata atunci de ceea ce a declarat si chiar o buna bucata de timp i-am purtat pica pentru cruzimea ce a afirmat-o,simtind ca mi-a jucnit sentimentele.Eram indragostita pana peste cap si simteam ceva atat de intens incat mi-era si sila sa cred ca tot ce simteam era de fapt :"hormoneala", si nu iubire.
Si acum,stau si ma gandesc cine avea de fapt dreptate.Dar luand in consideratie posibilitatea unei singure iubiri in viata ma gandesc ce se intampla daca intr-adevar iubesti la o varsta frageda? Ramai cu amintirea tumultoasa a unei iubiri ce-a fost demult,resemnat ca ti-ai luat "portia" in aceasta viata?
Nu stiu nici macar cat sambure de adevar are dragostea traita o singura data in viata?Cata dreptate are oare Mircea Cartarescu zicand:"Toamna cu luna când porţi peste pulovar o niciodata căptuşită cu totdeauna când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti printre taxiuri nefireşti. " ?
Daca iubirea e un sentiment ca oricare altul si apare in repetate randuri,ce farmec mai are mai tarziu?
E aceeasi semnificatie pe care o are o reclama pe care am vazut-o de curand,care spunea ceva de genul:Cat de perfect poti sa mai sari dupa ce ai efectuat deja 1000 de sarituri,cat de mult te mai bucura succesul dupa ce l-ai obtinut de mii de ori?
Acum zic eu:Cat de intens te mai patrunde dragostea dupa ce ai simtit-o de mai multe ori?