Emotii de toamna

E un neant cascat sub pietre
Si pietrele sunt arbori goi,
Si arborii sunt rosi de sete
Si setea-i suflet de strigoi...

Se apropie toamna.Usor de remarcat privind pe calendar.Dar eu o simt in intreaga mea fiinta.O rascoala launtrica ce ma impiedica sa mai zambesc.Simt arborii care incep sa se goleasca,simt pamantul rece,tot mai rece,simt sagetile de nervi a norilor patrunzatori si ma infior.Un strop de fericire totusi ma atinge deoarece am reluat poezia.Nu mai scrisesem de aproape o luna nimic.Stiu ca o sa ma intorc la obiceiuri mai vechi odata cu acest anotimp,sau...aceasta stare.O sa reincep sa scriu,sa meditez mai mult, sa-mi amintesc,sa plang si...o sa ma simt bine deoarece asta sunt eu si asta ma reprezinta spiritual.Poate voi prinde destul curaj sa incep acel roman mult visat,acea poveste tremuratoare cu substrat psihologic care imi bantuie noptile cu stele cazatoare facandu-ma sa imi doresc necontenit sa pot s-o scot din mine si s-o asez pe hartie.Va fi o poveste nascuta din lacrimi scrisa cu lacrimi pentru lacrimile tuturor ce plang.Aceasta minune fiziologica.Acest mister care consta in magia de a-ti transfera emotiile,starea sufleteasca in lucruri fizice,materiale-lacrimi.

Tu , chip de naut,vei atipi,
Pustiu si singuratic,
Ales sa putrezesti pe vesnicie de amar.
Iti vei uri orgoliu in zadar.
Cand timpul nemilos te va strivi,
Ca pe un fruct varatec,
Vei plange sec,nedumerit,
Sub chipul viforatic.

Nas rece,inima calda

Acesta e numele unei farmacii veterinare din Bacau.Poate va intrebati:ei si?
Nu numele in sine e important ci semnificatia afectiva...nu oricine ar fi putut da asemenea nume acestei insitutii si astfel mi-am dat seama ca persoana respectiva are si ea inima calda de asemenea.Mi-am dat seama ca iubirea se dezvolta si se manifesta pe atatea planuri...am intalnit recent semne de dovada.Chiar acum cateva minute m-am delectat cu declaratia de dragoste a unui baiat catre o prietena draga de-a mea.
Am plans.Nu cu lacrimi salcii de tristete,nervi,ciuda,suparare,plictiseala...ci cu lacrimi de fericire.Vreau sa cred ca acest lucru imi antreneaza disparitia egoismului pe care il detinem cu totii inevitabil si insesizabil.Acel sentiment care te inalta asistand la fericirea altora in ciuda propriei nefericiri...

"Hormoneala"

Cu gandul la anul de scoala ce a trecut,mi-am adus aminte de profesoara mea de franceza,care apropiata fiind de noi,ne vorbea adesea despre noi,despre adolescenti,despre ce simtim sau...credem ca simtim.Asa ne-a spus ea ca ceea ce simtim acum,ce credem noi ca e dragoste adevarata de fapt e "hormoneala".Am fost intrigata atunci de ceea ce a declarat si chiar o buna bucata de timp i-am purtat pica pentru cruzimea ce a afirmat-o,simtind ca mi-a jucnit sentimentele.Eram indragostita pana peste cap si simteam ceva atat de intens incat mi-era si sila sa cred ca tot ce simteam era de fapt :"hormoneala", si nu iubire.
Si acum,stau si ma gandesc cine avea de fapt dreptate.Dar luand in consideratie posibilitatea unei singure iubiri in viata ma gandesc ce se intampla daca intr-adevar iubesti la o varsta frageda? Ramai cu amintirea tumultoasa a unei iubiri ce-a fost demult,resemnat ca ti-ai luat "portia" in aceasta viata?
Nu stiu nici macar cat sambure de adevar are dragostea traita o singura data in viata?Cata dreptate are oare Mircea Cartarescu zicand:"Toamna cu luna când porţi peste pulovar o niciodata căptuşită cu totdeauna când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti printre taxiuri nefireşti. " ?
Daca iubirea e un sentiment ca oricare altul si apare in repetate randuri,ce farmec mai are mai tarziu?
E aceeasi semnificatie pe care o are o reclama pe care am vazut-o de curand,care spunea ceva de genul:Cat de perfect poti sa mai sari dupa ce ai efectuat deja 1000 de sarituri,cat de mult te mai bucura succesul dupa ce l-ai obtinut de mii de ori?
Acum zic eu:Cat de intens te mai patrunde dragostea dupa ce ai simtit-o de mai multe ori?

Atat de ciudat...

E ciudat cum pasim peste amintiri,cum ne abandonam trecutul spre uitare...
E ciudat cum ne gandim la maine ,lasand acel ieri sa pice-n ignorare,
E ciudat cum ne invelim in vise si sperante,iluzii si iluzii,
E ciudat cum ne orbim de nepasare...

E ciudat cum azi tehnologia ne fura viitorul,
E ciudat cum romantismul se pierde in desert,
E ciudat cum azi,prin chipuri innegrite,
Ne avantam in goana...spre infern!

A new day has come!

As vrea sa ma inalt spre culmi necunoscute,sa cunosc un inger,dar in asta viata,as vrea sa fiu un por al pielii lui,sa-i fiu mai aproape ca niciodata...As vrea sa ma afund in tainele lecturii,sa fiu eu litera si semn de punctuatie,as vrea sa ma intorc in anticul trecut si sa mananc din vasele de lut.As vrea sa cred ca mai conteaza sa lupti spre telul vietii tale,as vrea sa cred ca muzica mai are vreo valoare...As vrea sa sa trec greoi prin ani,sa las numele meu in spate,as vrea sa iau ce e mai bun din lume si ce e rau...sa moara.As vrea sa schimb defectele in calitati maiastre si sa aduc lumina in sufletele noastre.As vrea prea multe,insa,nu cred ca e greseala caci prin intentii lumea capata culoare!

Ma simt mai implinita si mai impacat cu sinele azi...nu pot spune motivele ce ma indeamna sa declar asa ceva,nu din motive de confidentialitate ci pur si simplu pentru ca nu au explicatie.Ma simt mai buna si poate ca gresesc zicand una ca asta,dar cred intr-adevar in schimbarea lumii in bine...azi.Sa fie oare doar o zi in care buna-dispozitia ma face sa gandesc mai pozitiv?Nu imi dau seama,insa o spun sincer:mi-as dori sa ma simt mereu la fel ca acum.Azi am ras mult...si mai mult decat atat...am zambit mult!Am zambit oamenilor,florilor,masinilor...am zambit si baietilor care imi faceau cu ochiul,am zambit si copilasilor care gangureau si se murdareau de saliva pe hainutele microscopice,am zambit si cuplurilor de batrani care inca se mai tin de mana,inca se mai plimba prin parc...care...Doamne!Inca mai iubesc! Am iubit astazi...
Desi cateodata soarele ardea prea puternic,desi blugii mi se largisera si imi cadeau,desi chelneritele din Don Nico aveau pe chip zambet de politete si atat,desi vedeam multi baieti draguti iar eu il aveam in minte doar pe unul inaccesibil,desi vedeam multi pustani de bani ascultand manele in masinile pe care parintii le-au castigat prin munca iar ei isi bat joc de ele...totusi nu m-am suparat pe viata azi.
Ma simt exagerat de dulcegaroasa astazi dar simt ceva..frumos si chiar vreau sa impartasesc asta tuturor!
In special lui Dani care m-a facut sa o improsc cu suc cand a spus in loc de banane flambate-banane flambante,cuvant pe care bineinteles am continuat sa-l stalcim pana am ajuns la "flamande".
E ciudat cum cateodata un fleac dintr-asta iti schimba intreaga zi,in bine.
Acum plec sa citesc "Cartea fericirii" si poate imi voi spori si mai mult starea de euforie.Stiti ce am sa spun...nu?
Va pup!

Lost soul

Era noapte cand am deschis intaia oara ochii tai,cand am zambit cu buzele-ti izvor de taina si suspin...si inspirand sudoarea lunii de omat,transpusa in persoana ce am ocolit, azi ma trezesc din vis si simt: sunt eu,persoana ce-am iubit!
Nu stiu cum am facut ast schimb nebun si lacrimand iti simti tu pielea scrum,nici cum c-o singura atingere azi uit...ce-am fost esti tu,ce-ai fost sunt eu. Cu ochii mari ma oglindesc si tremurand de luciul pal,strain mi-e chipul ce-l zaresc,te simt privind tot in zadar.Pecetluindu-ne destinul c-un sarut,fugari in amalgamul de simtiri,schimb de suflete-am facut,blestemati sa iubim doar din priviri...

Amintiri

Nu ma simt tocmai bine.Credeam ca sunt mai rezistenta la o raceala dar se pare ca m-am inselat.Am inceput sa-mi urasc patul,de trei zile stau si vegetez in el.Nu pot sa fac nimic,nu suport nici calculator,de televizor nici nu mai spun,nu pot sa citesc caci imi lacrimeaza ochii,sunt o leguma.Abia astept sa ies din starea asta.Azi m-am gandit la Dani care tocmai ma certase ca blog-ul meu e prea trist .Ii promisesem ca o sa scriu in urmatoarea zi despre lucruri frumoase.Pacat de raceala asta ca am inceput prost,desi faptul ca de trei zile nu pot sa fac nimic mi-a permis sa meditez mai mult si sa-mi reimprospatez memoria cu diferite momente din viata.De fapt pot spune ca mi-am amintit cu placere de momentele fericite din trecutul recent.Cum e vacanta dintre clasa a IX-a si clasa a X-a am incercat sa fac un inventar al averii interioare pe care am capatat-o in acest timp.Privind in ansamblu nu pot spune ca mi-am petrecut anul de "bobocie" asa cum mi-as fi dorit.A fost un an greu din punct de vedere sentimental,am trecut prin multe schimbari,riscuri,esecuri,ca in final problemele acestea sa-mi afecteze si situatia fizica scolara si relatia cu familia...si de ce nu...si cu prietenii pe care poate i-am neglijat.Nu stiu cum fac de ajung la acelasi lucru urat pe care incerc sa-l ocolesc.Probabil v-am speriat cu imaginea primului meu an de liceu dar nu aceasta a fost in permanenta.Trecand peste toate obstacolele , petele urate si schimbarile majore de care am mai pomenit pot spune ca am pastrat si amintiri demne de purtat in tot restul vietii.Clipe la care gandindu-ma ma trezesc razand de una singura,momente de fericire ,momentele de declin in care am simtit increderea celor dragi,momente pentru care in ciuda greutatilor pot astazi sa-mi propun sa pornesc pe un nou drum cu speranta reintalnirii acestora.Nu pot exprima in cuvinte acele clipe,sentimente deliberatoare dar voi posta cateva fotografii care pot sugera nostalgia de a ma simti copil.

Amintirile unui inger intinat

Ti-amintesti cum rupeai bucati de soare?Cum te inveleai in roua si radeai?
Cu priviri nevinovate cumparai alai surasuri de margaritar.Suflete-ruina ,minti orfane de trecut,pasii aspri fara urme de naut,atingeri si cuvinte...azi in vant.
Ti-amintesti? Caci eu am si uitat sa mai parcurg al drum...azi ocolesc pietroaiele de lacrimi si de fum.Nevoita sa m-afund in gandul timpuriu te adulmec doar si-arunc un zambet scrum!
Esti doar un demon bantuind prin inimi de pelin,arunci amar si-apoi te lupti in chin...suflarea ingereasca ce-ai pierdut s-a intinat de buzele murdare de sarut.

Ceata...

Pfiuu..nu-mi vine sa cred ca am ajuns si la ziua aceasta.M-am cufundat intreaga noapte in ganduri negre si eram pe punctul de a prinde rasaritul,nu intr-un mod prea romantic ci cu picioarele pe perete,capul in jos,ascultand ritmul calmant al pisicilor mele care torceau. Nu m-a prins nici dimineata prea bine.E o stare din aia de neastampar,care nu se intregeste nicidecum prin miscare.Poate daca mi-as permite sa-mi eliberez vreun tipat.Viata incuiata de apartament!Nu poti nici sa plangi in tihna daca vrei,ca doar peretii nu sunt de otel si doar vecinii nu au alta treba de facut.Am un moment din acelea in care vrei ori sa putrezesti intr-o cafenea cu un "zahar cu cafea" in fata ascultand la radio Europa FM,fara a inmagazina in minte vreo stire,doar privind in gol,judecand dupa firea noastra naiva gesturile oamenilor de prin jur,ori sa te afli in pustietate,fara cablu,fara net dar in ciuda chestiilor astea sa asculti un bluess dintr-ala care te scote din cotidian si in cel mai rau caz te afunda cu gandul la vreo scena amintita din trecut.
Poate sa scrii ceva,poate poezie...daca mai poti...daca mai ai cu ce scrie...daca nu cumva esti prea secat de vesnicele randuri de dulceata pentru vre-un Fat-Frumos cu ochii de verdeata,sau vesnicele idealuri nepatrunse de minti obscure...
M-am lasat doborata de monotonie,orice imi doresc nu pot implini sau realizez pe parcurs ca nu e ceea ce imi doream. Ma ascund din ce in ce mai tare in lectura si doar atunci nu mai simt nimic.Am ajuns sa mi se para ca o zi a trecut in zadar daca nu am citit ceva in ziua respectiva.De multe ori realizez la sfarsitul unei carti cum aceasta mi-a facut rau,cum traind iluzia ei transpusa in interiorul meu ma ranesc.Citind" Fata cu cercel de perla"am constientizat pentru a mia oara forta distructiva ce actioneaza asupra noastra odata cu timpul care trece...ce e o fata care se sfieste sa-si arate podoaba capilara? Azi...nimic.

Joc in doi jucat in trei

Am un fluture lipit pe fereastra.Artificial bineinteles.Aseara l-am gasit pe dos si cu un ochi de plastic lipsa...
Chstia asta m-a dat complet peste cap si bineinteles am reusit prin autosugestie sa ma fac sa cred ca ceva rau se va intampla.Deocamdata nimic de remarcat,dar cred ca in suflet ceva s-a schimbat.(fac si rima)
Mi-am adunat atat de multe ganduri si rememorand atatea amintiri am ajuns sa ma simt in plus.Am ajuns sa cred ca sunt in aceasta lume ca intr-un concurs de dans si fara sa-mi dau seama,acesta a inceput si nu am partener.Sunt a treia persoana...Ma apasa neputinta de a ma razvrati impotriva acestui crunt destin.Ce poti sa faci cand doua persoane formeaza un univers si tu vrei sa patrunzi in el?Fiecare se complace in natura sa,doar tu nu.Cred ca am putea scrie o carte formata din intrebari retorice.As fi putut spune pur si simplu ca sunt intrebari...si atat.Indiferent ca primim sau nu raspuns la ele,solutia ramane in aer.Cum poti sa-ti ordoni sa fii altul,cum poti sa-ti ordoni sa uiti...?Suntem doar niste biete frunze .Cateodata e soare si ne incalzim,cateodata acesta arde si ne uscam,suntem batute de vant ,sufletele ratacite se desprind de trecut dar bantuie in amintiri purtand amarul gust al sevei din origini...
Mai bine ingropati in pacla si stersi de amintiri?

Emotii

Sunt clipe in viata cand ai impresia ca simti viitorul persoanelor dragi ...Nu pot descrie teama pe care o port in suflet .Cred ca totusi blogul meu va avea un caracter personal.Mi-e prea greu sa scriu despre restul lumii cand in mine are loc un cutremur. Ma simt atat de neputincioasa...mai ales acum cand totul a fost facut...
Ce poti sa faci cand simti ca ceva rau se va intampla in viata unui prieten?Ce poti sa faci sa-l impiedici sa-si urmeze visele chiar dak tu stii ca pica in abis mai apoi...?Ce poti sa faci cand sfatul nu mai are valoare?Nu poti sa-i impui absolut nimic si totushi...ai vrea.Ce perete subtire are ziua de maine...Cand faci planuri pentru viitor nu te gandesti ca totul e deja facut si poate si lasat in urma.Daca nu ar exista regret...

Start!

Acesta este un jurnal.Trebuie sa precizez totusi ca nu este unul fizic.Nu cred ca ar interesa pe cineva sa afle cat de confortabil e scaunul pe care stau in acest moment sau cat de lustruit e monitorul meu.(de fapt...nu prea e).In fine...ca sa spun si ce e ,nu doar ce nu e,spun doar ca ma oglindesc.Da.Sunt fata si ador sa ma uit in oglinda.Pacat ca nu o fac tot timpul din aceleasi motive ca restul fetelor.O fac pentru ca sunt extrem de vorbareata...cu mine.Da...ati ghicit,vorbesc singura:))) Suna aiurea,stiu,suna aiurea si cuvantul "aiurea",in fine.(de remarcat:"in fine"-unul din multele mele ticuri verbale".Ma afund in propriile mele cuvinte dar cred ca acesta e unul din cele mai indicate moduri de a incepe sa vorbesc despre mine.Nu ma afund doar in cuvinte.Eu insami sunt o ratacitoare.Ma agat de sperante,ma pierd in iluzii,ma ingrop de esecuri,ma pierd in priviri...putinul din intregul meu care a mai ramas traieste cu o gura de lumina si-un pui de vis...Sunt prea marunta in asta lume impunatoare pentru a-mi dori sa fiu mai mult...